Poem.

Pentru ca latura asta nu o cunoaste nimeni, si pentru ca nu am dezvaluit'o niciodata...poezia!.:x Cateodata nu am chef de nimic, pur si simplu sunt adancita in ganduri, poate cateodata chiar trista, deprimata si tot ceea ce fac este sa scriu, sa scriu tot ceea ce simt si din simtiri se naste o adevarata arta, o arta a sufletului, nucleul care se sparge si lasa sa evadeze tot ce am lasat uitarii pana atunci.O poezie fara rima, pentru ca niciodata nu stim daca in viata totul se va intampla asa cum am planificat sau daca se va schimba ceva pentru ca asa a fost scris in cartea viitorului, prezentului si trecutului meu.

Privesc multe fotografii
Si sper ca acolo sa fi
Iubire
Copilarie
Inspir.
Expir.
Praful o face veche
Dar nu e
Astern prezentul cu degetul
Observ ca indepartat nu e trecutul
Parfumul de sub aparente otraveste
Otraveste cu speranta si bucurii
De ce?
De ce?
Bucuria ca-mi pot vedea naivitatea fostului chip
Si speranta ca-l pot vedea
Si pe acesta peste ani
Oglinda imi reflecta corpul
Cel de acum
Dar sufletul?
Sufletul de ce nu-l pot vedea?
Corpul, doar o masca
Sa-mi ascunda sufletul fraged
As vrea sa-l astampar
Sa-l simt
Oare cum arata?
O minge de spini transparent
Cu nucleul negru
Cu simtul negru
Un tunel al trairilor
A lumina a amintirilor
O viata intreaga
In negrul sufletului
Sufletul vestejit
Sufletul impietrit
Disting doar masca
Masca sufletului
Si sufletul
Masca vietii
Si viata
Masca destinului
Cel atotputernic
Detionatorul mastii
Detinatorul prezentului si al viitorului
Denitarol nostru...
Destin…

DECI, M'AM REPROFILAT OAMEEENI! =p~